Cavnicul este unul din cele 13 orase ale judetului Maramures, care, de la inceputul existentei sale pana in zilele de azi a fost un important centru de exploatare a metalelor nobile si neferoase (aur, argint, cupru, plumb, zinc). Numele localitatii apare in diferite documente sau lucrari speciale sub urmatoarele forme:
- Kapnek – anul 1445(Csanaki Dezso „Geografia istorica a Ungariei pe timpul Humiazilor”)
- Capnic – anul 1555(Wenczel Gustav „Istoria critica a mineritului in Ungaria”)
- Kapnik – anul 1585(Veress Andrei „Documente privitoare la istoria Ardealului, Transilvaniei si Tarii Romanesti”)
- Kapnikbanya – anul 1639(Makkai Laszlo”Actele economice ale mosiilor lui Gh. Rackoczi”)
- Kapnik Banya – anul 1750(Conscriptia Aron, cf. Bundea)
- Kapnik Baje / Kapnik Grub – anul 1850 („Statistica Transilvaniei”)
In vechime, activitatea miniera la Cavnic a traversat perioade de inflorire si decadere, in functie de evenimentele sociale care s-au succedat, unele mai mult, altele mai putin propice acestei indeletniciri ale populatiei locale. Desele razboaie, dar mai ales certurile asupra dreptului de proprietate a minelor, au creat multe greutati mineritului.
Despre Cavnic, ca asezare, se poate afirma ca este atestata documentar in secolul al XIV-lea, caci, in actele pastrate si alte mentiuni ulterioare, cum este ordinul de inspectie Visitationis Decretum din 1836 , intalnim si urmatoarea notatie „Capnicul de la inceput a fost o localitate miniera cu pietre argintoase si este exploatat tocmai de 500 de ani”. Stiri asemanatoare gasim si inSchematismus cleri diocesis, unde , vorbindu-se despre parohia greco-catolica din Cavnicul de Sus se mentioneaza: „Dupa cum se spune, localitatea dateaza de prin 1250-1300, legat de extractia aurului si argintului din mine. Minele au fost la inceput proprietatea regelui maghiar Carol Robert, mai tarziu a guvernatorului Ungariei Ioan de Hunedoara, a principilor Transilvaniei, a erariului ungar si a unor societati miniere. „
In anul 1454, Iancu de Hunedoara, ocupa orasul Baia Mare intrand astfel in posesia minelor pe care le administreaza din nevoia de a procura bani si arme pentru sustinerea luptei de aparare impotriva turcilor. In aceasta perioada, Iancu de Hunedoara acorda o serie de privilegii care sa stimuleze activitatea minelor. In decretul din 1455 privind orasele Baia Mare si Baia Sprie, se spunea: „Suntem de acord si permitem ca oricare miner sa deschida mine in comuna Capnic, primind un privilegiu de 8 ani (scutire de dari n. n. )dupa cum e obiceiul si la alte exploatari mai mari. „Documentul e foarte important deoarece ne dovedeste existenta Cavnicului anterior anului 1455. Deschiderea minei la Cavnic, se presupune deci ca dateaza de prin sec. XV, dar activitatea miniera poate fi mai veche. Aici, in galeria de coasta Voievod, s- a descoperit o inscriptie care are urmatorul text: „Hier hats erschlagen Iacob Huber”(„Aici a fost ucis Iacob Huber”), indicand data 1511-e probabil vorba de un accident de mina.
La inceputul celei de-a doua jumatati a sec. XV, un functionar pe nume Ioan Torday raporta oficiului Baia Mare ca minele din Cavnic sunt foarte bogate dar nu pot fi exploatate din cauza hotilor;cerea pentru aceasta intariri si paza serioasa.
Intre 1560-1588 minele din Cavnic au fost date in arenda si din cauza anarhiei si exploatarii nerationale au decazut, inrautatind si situatia muncitorilor mineri.
In 1585, baronul Felician Herberstein ia in arenda minele din Cavnic platind 200 „gire” de aur (50 kg).El prezinta la 22 decembrie 1585, voievodului Stefan Bathory un interesant raport privind starea minelor din bazinul baimarean pe care avusese ordin sa le viziteze. Sunt descrise amanuntit si minele din Cavnic pentru care arata starea lor de ruina si propune masuri de imbunatatirea conditiilor de munca de aici.
In 1588, principele Sigismund Bathory arendeaza minele de aur din Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic si Baiut pe 3 ani cu suma de 33160 taleri aur, cu conditia ca aurul sa nu fie vandut negustorilor greci si romani din Tara Romaneasca.
In cursul secolului al XVII-lea si in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, mineritul din Transilvania, in general, inregistreaza o inflorire in cadrul redresarii economice a acestei provincii.
Imparatul Rudolf, ca urmare a scaderii veniturilor fiscale, trimite in 1604 comisari in Transilvania care sa puna ordine in veniturile fiscale si in productia de aur. El a reziliat contractele de arenda si a dispus ca un sfert din mine sa fie exploatate in regi proprie. Pentru exploatarea minelor aurifere s-a facut apel si la mineri din alte parti carora li s-au asigurat conditii de lucru mai bune. Acum vor veni si la Cavnic mineri germani, ruteni si slovaci, multi dintre ei stabilindu-se si ramanand aici.
Urmeaza pentru mineritul din bazinul Baia Mare o noua perioada de decadere, fenomen accentuat la inceputul secolului al XVIII-lea si din cauza ciumei de la 1710 si a invaziei tatarilor din 1717. Tatarii au patruns si in Cavnic amenintandu-l cu devastarea. Opozitia curajoasa a locuitorilor , ajutati si de taranii din Surdesti , a zadarnicit inaintarea tatara, respingandu-i pe pagani . In amintirea faptului vitejesc s-a ridicat un obelisc din piatra, inalt de 7,2 metri, pe care se afla sapata inscriptia „Anno 1717 usque hic fuerunt tartari. „(In anul 1717, pana aici au ajuns tatarii”). Monumentul se afla in cartierul Erstiol si e cunoscut sub numele de Piatra Tatarilor sau Piatra Scrisa.
In 1722 minele din Cavnic au fost repartizate Directiunii minelor din Zlatna. Incepand cu aceasta data mineritul cunoaste o dezvoltare mult mai mare, facand progres in directia extinderii si intensificarii lucrarilor, prin descoperirea unor noi filoane, instalarea unor noi trolii de extractie si a pompelor pentru evacuarea apei din galerii.
In 1748 se va infiinta la Baia Mare Inspectoratul Minier, in subordinea caruia se vor afla si Oficiul Minier al topitoriei regale din Cavnic infiintat in 1749, si Judecatoria Rurala din Cavnic, infiintata la 1761.
Incepand din 1753 exploatarea minelor din Cavnic s-a largit prin inceperea lucrului in galeria de coasta Iosif(fosta Odon). Ea avea 6000m lungime. In 1763 se deschid mine la Cavnic in muntele Sisca(Csicsa), iar in 1776 se adanceste galeria verticala Borcuter. Prin deschiderea filoanelor Terezia si Paraului in 1784, mineritul s-a imbunatatit, Curtea de la Viena luand o serie de masuri, aducand noi specialisti in ramura miniera si inoind tehnologia de la acea ora. (masini de spalat minereu, noi tipuri de steampuri actionate cu forta apei).
In secolul al XIX-lea, mai ales dupa 1848, industria din Tarile Romane inregistreaza un ritm de dezvoltare cu mult mai viu, in raport cu epoca anterioara, mai cu seama in Transilvania unde infrangerea revolutiei din 1848 a insemnat reintroducerea absolutismului, Transilvania devenind o provincie ce depindea direct de guvernul de la Viena. Pentru a crea industriei austriece piete avantajoase de desfacere si baze de materii prime ieftine, guvernul imperial a incadrat in 1850 Transilvania in sistemul vamal unic al imperiului. Curtea de la Viena a cautat sa dezvolte industria extractiva a Transilvaniei creaind conditii propice de patrundere a capitalului austriac prin societati comerciale sau investitii individuale. In aceasta perioada apar bazele formarii moderne ale industriei moderne miniere si metalurgice.
De aceste transformari nu au ramas straine nici minele de la Cavnic , unde , sub aspect economic, interesati de maximizarea profitului, proprietarii se arata interesati de largirea / modernizarea instalatiilor de exploatare si prelucrare.
Catre 1845 s-a deschis o noua galerie, Nandor, adancindu-se cele doua puturi Kuiemburg si Tatarilor. La 1849, se deschide o casa de economii, in 1876 se extinde topitoria, iar la sfarsitul secolului al XIX-lea o intreprindere de prelucrare a lemnului. In Revista Minelor si Metalurgiei a Academiei de Mine Selmetz din Cehoslovacia, intr-un articol care trata procedeele metalurgice din Cavnic, se spune ca in 1889 cele mai bune randamente se obtineau aici (n. r. Cavnic), cheltuielile de valorificare a materialelor fiind cu 50% mai mici decatin alte parti. Aceste procedee au suscitat un interes deosebit pentru specialistii din Ungaria, Germania, Rusia si chiar Transvaal, care au venit aici in schimb de experienta. In 1891 specialistii din Cavnic au fost trimisi in Rusia pentru punerea in functiune a instalatiei de alcalinizare din regiunea Altai. Mina Roata din Cavnic, redeschisa in 1750 de catre locuitorii romani din regiune, a continuat sa fie exploatata si in secolul urmator.
In cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, dupa o oarecare perioada de stabilitate, mina a inceput sa decada; ulterior, dupa mecanizarea steampurilor, a fost readusa in stare infloritoare, realizand u venit net de 40-60. 000 de florini. Din 1858, mina Roata a devenit proprietatea asociatiei miniere Nicolae si Ana Roata. In 1899, aceasta asociatie si-a vandut mina lui Creewel Iacob din Londra; dupa un an a fost cumparata de o alta firma britanica, Rota Aurra Mines Limited. Aceasta firma , a vandut dupa patru ani actiunile unui concesionar din Sibiu. In 1910, a fost cumparata de stat cu 300. 000 florini.
In 1900 incepe construirea uzinei electrice. Sunt utilizate perforatoarele electrice in scopul adancirii galeriilor. In anii primului Razboi Mondial, mineritul de la Cavnic a regresat, nivelul de trai al minerilor fiind foarte jos. Era utilizata munca femeilor si a copiilor. Ziua de munca era nelimitata, „minerii-copii” nefacand exceptie. La toate acestea se adauga lipsa securitatii muncii, numeroase imbolnaviri si accidente de munca, teroarea organelor de stat, legiferarea masurilor antimuncitoresti s. a. m. d. Documentele vremii consemneaza mizeria crunta , uneori de nedescris in care traiau si lucrau minerii. Acestea se imbina cu lipsa totala a drepturilor politice elementare, cu o crunta asuprire nationala in Transilvania. Intr-o petitie din 1843 muncitorii din Cavnic cer intrventia organelor de drept pentru imbunatatirea aprovozionarii lor cu alimente si luarea unor masuri impotriva arendasului carciumei care are atitudine dusmanoasa fata de muncitorii romani. In iulie 1849 muncitorii cavnicari s-au adresat guvernatorului Kossuth carand imbunatatirea conditiilor de salarizare. Cererile erau formulate in numele intregului personal muncitoresc de aici.
In anul 1900 in Cavnic erau construite 885 de case din care doar 35 erau din caramida si piatra, una din chirpici, restul erau din lemn , toate fiind acoperite cu sindrila. . De regula casele aveau doua incaperi (tinda, bucataria si odaia-camera) in care traiau toti membrii familiei minerului, nu putin numeroasa, de cele mai multe ori.
Unirea Transilvaniei cu Tara a deschis calea dezvoltarii natiunii creind cadrul propice pentru evoluarea economico-sociala.
Pentru industria miniera, o trasatura importanta in perioada 1921-1928 a constituit-o cresterea gradului de concentrare a productiei, de concentrare si centralizare a capitalului. Primul Razboi Mondial a dat o grea lovitura minelor aurifere din Transilvania. Datorita greutatilor economice din timpul razboiului, lipsei materiale si de brate de munca, s-a cautat exploatarea filoanelor mai bogate fara a se deschide unele noi. In aceasta perioada si-au redus ori si-au inchis activitatea majoritatea minelor particulare, creind un regres considerabil in industria minereurilor neferoase.
Dupa iesirea din criza economica , productia va avea un salt destul de important. Cresterea se datoreaza angajarii unui numar mare de muncitori , dar si intensificarii exploatarii acestora , lucru ce va caracteriza perioada pana in 1938 .
Perioada 1934-1940 a fost marcata in plan politic de pregatirea celui de-al II-lea Razboi Mondial. Aceasta a fost o etapa de mari framantari sociale si politice, care au avut rezonante si in judetul nostru, deci si la Cavnic. Conditiile de munca raman si in aceasta perioada deosebit de grele. Unii lucrau la tempraturi scazute si in apa, altii in caldura, iar daca indrazneau sa ceara conditii mai bune de munca, erau pedepsiti cu taierea din salar sau concedierea. Oficial, ziua de munca era de 8 ore, insa de multe ori nu se respecta. Criza de alimente si a produselor industriale de prima necesitate, inflatia, distrugerile provocate de razboi, loveau din plin minerii din bazinul baimarean. La aceasta se adauga cresterea vertiginoasa a preturilor care erau de 2-3 ori mai mare decat ritmul de crestere al salariului nominal. Conditiile istovitoare de viata si de munca au facut ca varsta medie a celor ocupati in productia industriala sa fie de numai 36 de ani la barbati si de 39 la femei. Bolile profesionale, in special silicoza si tuberculoza faceau ravagii in randurile muncitorilor. Se traia in baraci, in care chiria reprezenta 40-60% din salar (600 de lei din 1375, cat reprezenta salarul unui muncitor de categoria I).
Inca una din problemele cu care se confruntau minerii maramureseni si din plin si cei din Cavnic a fost problema concedierilor. Inca in adresa Consiliului National din Cavnic din 12. 01. 1919 catre Consiliul de la Baia Mare de mentiona: „In Cavnic si acuma sunt multi feciori romani pe care oficiul erarial din localitate nu vrea sa-i primeasca la lucru din motivul ca fac parte din cele 5 contingente tinere care au fost chemate sub drapel e guvernul maghiar, acestia au stat acasa dintre ei. Si de 6 saptamani sunt fara lucru, fara plata, fara paine si in cea mai neagra mizerie. „
In timpul Razboiului, in lupta de eliberare a acestui minunat colt de tara, o modesta contributie au adus si minerii romani si maghiari din Cavnic, care au aparat cu arma in mana localitatea , asa cum impreuna, veacuri de-a randul, s-au ridicat pentru o viata mai buna.