Cu ocazia sărbatorilor de Paşte in noaptea de Înviere şi înainte se practica puşcatul cu ţevi care folosesc acetilena. Astfel tinerii din Cavnic merg prin pădurile din zonă îşi fac corturi, fac focuri de tabara se veselesc şi puşcă cu ţevile. Pentru alungarea spiritelor rele şi a ispitei, în Cavnic se fac focuri pe dealuri şi se „puşcă” cu ţevi cu carbid. Tinerii se adună în jurul focului, „înarmaţi” cu ţevi astupate la un capat.
Pun carbit şi apă şi dau foc printr-o gaură realizată în apropiere de capătul înfundat al ţevii. Focul şi împuşcăturile pe de o parte apără comunitatea de spiritele rele, dar simbolizează şi focul la care a stat Isus în Grădina Gheţimani. Există însa şi credinţa că numai aşa va fi spartă piatra de pe mormântul lui Iisus şi că drumul lui spre ceruri va fi deschis în noaptea de Înviere. (sursa: Gazeta de Maramures)
Lumea maramureșana e plina de obiceiuri strans legate de mitologie si religie.
In Ajunul de Craciun e bine sa muncesti numai pe langa casa, nu e bine sa ceri sau sa dai imprumut, iar rufele spalate in ajun sunt aducatoare de boli asupra familiei. Cine va plange in Ajunul Craciunului va plange tot anul care urmeaza. Se posteste in Ajunul Craciunului pentru ca Maica Domnului s-a muncit si a fost tare suparata. In seara de Craciun, flacaii nu mananca bucate unsuroase ca nu cumva viitoarea nevasta sa le fie urate. Daca in seara de Ajun, animalele se culca pe partea stanga, e semn ca iarna va fi lunga si geroasa. In sera de Ajun, gospodarul da animalelor din grajd o bucatica de aluatul dospit folosit la pregatirea bucatelor de sarbatori pentru a aduce inmultirea vitelor.
sunt cele doua obiceiuri care infatiseaza nasterea lui Isus. Viflaimul este un teatru popular inspirat din textele biblice si 
apare in tara noastra pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Viflaimul a fost introdus in Transilvania de sasi, apoi s-a extins rapid in majoritatea satelor, devenind unul din obiceiurile cele mai des intalnite de sarbatori.
Un obicei intalnit doar in orasul Cavnic sunt „brondosii”. Obiceiul dateaza din timpul invaziei tatare. Piesa de teatru popular ce ilustreaza domnia lui Constantin Brancoveanu e jucata la fiecare casa de
colindatori pentru care sunt omeniti cu mancare si bautura. Brondosii mascati cu piei de oaie si talangi, fac deliciul turistilor ce nu mai contenesc cu fotografiatul.
Moscorele. Li se spune “moşi”, “moşcore” sau simplu “mascaţi”. Unii “sorcovesc”, alţii nu spun nimic. Unii umblă din casă în casa în noaptea dintre ani, alţii înainte de Lăsatul Secului. Dar toţi păstrează tradiţii vechi pe cale de dispariţie.
Dacă vă “sorcoveşte” o fetiţă cu ciorap pe faţă şi haine înflorate sau zăriţi la geam femei cu “dinţi de cartofi” ori ciorap “colorat” cu ruj pe faţă, sunteţi cu siguranţă în Maramureş. Şi, cu siguranţă, e noaptea de Anul Nou sau “ultima distracţie” înainte de intrarea în post.
Deşi “mascaţi” sunt specifici mai mult satelor bucovinene, şi Maramureşul are mascaţi lui. De exemplu, în zona Someş, în oraşul Ulmeni se mai păstrează obiceiul “sorcovei cu mască”. Copiii, în special fetele, se costumează de Revelion în personaje pitoreşti şi colindă satul “înarmaţi” cu sorcove. Indiferent de costum însă, ciorapul de pe faţă e obligatoriu pentru a a-şi păstra anonimatul. Tradiţia măştilor are aici o semnificaţie aparte: oamenenii cred că respectând tradiţiile din străbuni vor avea parte de un an îmbelşugat. Mai mult, mascaţii au menirea de a duce vestea noului an, aşa cum colindătorii vestesc Naşterea Domnului dar şi de a speria, prin costumaţie necazurile şi răul din anul care începe.
În Cavnic, tradiţia mascaţilor e ceva mai diferită. “Moşcorele”, că aşa se numesc personajele mascate de aici, au la dispoziţie o săptămână întreagă pentru a-şi etala costumele. Parada lor e considerată “ultima distracţie” înainte de intrarea Postului. Ileana Marc povesteşte că acest obicei este extrem de vechi şi este practicat de căvnicarii de toate vârstele: “ţin minte că încă din clasa a VIII mă îmbrăcam de moşcoră. Asta ce înseamnă? Înseamnă că te îmbraci astfel încât să nu te recunoască nimeni. Eu mă îmbrăcam mai des de ţigancă. Îmi puneam un ciorap de faţă, îmi făceam bujori cu ruj, îmi luam o fustă înflorată, cizme de cauciuc şi o oală şi o lingură de lemn în mână. În schimb, o vecină cu care umblam îşi punea un cearceaf în cap şi dinţi de cartofi. Odată m-am îmbrăcat de pădurar. Cu clop, gubă şi fluier. Nu există restricţii de vârstă. Se îmbracă şi copiii, şi tineri şi oamenii maturi. Oricine doreşte”.
“Hai, că o vinit dracu!” Aşa erau întâmpinate moşcorele. Deşi, parese că semnificaţia acestui obicei era tocmai alungarea spiritelor rele. Numai că, de foarte multe ori, reuşeau să sperie întâi oameni şi abia apoi spiritele rele. Ileana Marc îşi aminteşte că într-una din serile în care se îmbrăcase de moşcoră a mers la geamul unor bătrâni din Cavnic. “Bătrânii dormeau şi cum ne strâmbam noi la geam, s-au trezit speriaţi şi ne-au fugărit. Şi la intrarea pe poartă, ne-am împiedicat şi am căzut toate din grup. Altădată ne-am dus la geamul unui căvnicar. Omul stătea la masă, în faţa unei sticle de ţuică. S-a speriat când ne-a văzut la geam şi-o răsturnat ţuica. Dar au fost şi cazuri în care ne-am dat de gol. Într-un an am umblat de moşcoră cu o vecină care şi-a pus dinţi de cartofi. Am intrat la o casă şi tot ne înstrâmbam. Şi ei i-au căzut dinţii. Ne-au recunoscut imediat”.
Dacă prichindeii mascaţi primesc bani, de obicei moşcorele din Cavnic erau răsplătite altfel: “unii ne dădeau bani, dar mai rar. Cel mai des ne invitau la masă şi ne omeneau”.
un articol de: Ioana LUCĂCEL (Gazeta de Maramures)
Obiceiuri la naștere si botez
Dupa ce se nastea copilul, i se punea în apa în care era ciupait prima data, un clopotel de alama, ca noul nascut sa cânte frumos, „sa aiba glas”.
Se punea si un ban de argint, sa fie copilul „curat”, „sa n-aiba bube” si busuioc, sa fie ferit de boli. Se punea si un trandafir în floare, pentru a fi frumos si placut ca trandafirul. Apa pentru ciupaitul copilului se aduce înainte de asfintitul soarelui si nu se arunca decât a doua zi dupa rasarit, pe flori: „sa sie coconul când a si mare, iubit ca florile”.
Daca primul nascut era fecior, „casa copilului” – placenta – se îngropa în gradinita cu flori, laolalta cu trei graunte de bob, ca al doilea copil „sa sie tat fecior”.
Când se aducea copilul de la botez, îl asezau în fruntea mesei, „sa sie tat de cinste în tata viata lui”, dupa aceasta, tatal juca cu nanasa care avea copilul în brate, ca noul nascut „sa sie lotru si jucaus”.
Copilul mic era comparat cu plante folositoare si frumoase din cultura populara. Inclusiv în cântecele de leagan erau pomenite aceste plante:
„… Lin-lin-lin-lin cu mama
Culca-te si nu zdera,
Ca mama te-a legana,
Ti-a hori, te-a dezmierda
Sa cresti mare, ca bradu,
Mândru ca rujmalinu,
Sa sii mare, ca un fag
Si la fete, fecior drag”.
Ca si in orice localitate minereasca de traditie, si in Cavnic exista din vechime o fanfara de mineri. Pe vremuri, in zile de sarbatori si dumnica, in parcul Lighet (pe locul caruia acum sunt blocuri de locuinte – str. Independentei) fanfara canta pentru cei ce ieseau la promenada. Ziua Minerului era si ea sarbatorita cu mare cinste pe acordurile fanfarei. Si la inmormantarile minerilor lua parte fanfara intonand Imnul Minerilor („In mina, ‘Dumnezeu cu noi!’/ Afara – grija si nevoi…/ Deasupra noastra n-avem cer,/ C-asa e viata de miner./ Cand plini de praf, cu pasi truditi/ Iesim din mina obositi,/ Ne doare ca-n lumina sa/ Pamantul tine-o lume rea …”). Astazi, acest obicei s-a generalizat fiind condusi pe ultimul drum cu fanfara nu numai cei ce au lucrat in mina. De-a lungul existentei sale, fanfara din Cavnic a castigat cateva premii la nivel national la festivale de specialitate, care onoreaza.
In 2006 a fost castigat un credit nerambursabil in valoare de 100.000.000 lei din partea Guvernului Marii Britanii pentru cumpararea de uniforme noi si instrumente, insa nu se constata nicio schimbare, la evenimentele locale fiind, mai nou, invitata fanfara minerilor din Baia Sprie, deoarece, cavnicarii nu mai au fanfara proprie.
About the Author
